But she never could get drunk enough to get him off her mind

"Statea culcata pe canapea, cu fata la peretele stang al camerei fredonand aceiasi melodie pe care o repeta de cativa ani. Nu fuma. Radea fara a il lasa pe el sa vada, lui nu ii placea cand ea rade sau plange, lui nu ii place ea. Pe perete ea parea ca vede cuvintele lui cu mult timp in urma cand ii dovedise in mod inconstient cat de mult tinea la ea, se uita insistent, de parca ar fi uitat daca folosise vre-o virgula in intonatie, dar stia ca nu pentru ca vocea lui era mai puternica decat zgomotul paharelor frecate de stanca si mai regulat decat rasfoitul paginilor unei carti fascinante. Ar fi vrut sa il mai auda o data si sa ii simta privirea pe corpul ei semi-mort, dar nu simtea nimic altceva decat inconstiento-agonia usuala, isi ridica capul de pe bratul canapelei si il privi. El stand pe scaun cu spatele la ea si cu privirea spre tavan era cea mai abstracta pictura existenta, si cea mai dureroasa in acelasi timp. Realiza ca nu mai trebuie sa scoata nici un sunet. Isi aduna bucatile de realitate de pe parchet si tranti usa dupa ea. "